6.Will nu se inseala

      -Ce bine imi pare ca lumii ii place micul nostru Bromshire! se entuziasma doamna Fogg, care purta inca imbracamintea specifica bucatareselor. Will, condu-I in camera de zi pe acesti stimati domni.

      -Cu cea mai mare placer, matusa! Sper ca sunt gata delicatesele tale!

      -O sa fi mirat ce bine mi-au iesit de data asta! Domnilor, am cateva lucruri sa va spun. In cinci minute o sa fiu si eu in camera si o sa avem in fata niste placinte cu legume si carne nemaipomenite.

      Dupa timpul precizat, doamna Ariadne intra in camera cu o tava aburinda. Am avut ocazia sa o vad mai bine. Era o femeie bine facuta, in jur de 48 de ani. Problemele vietii isi pusesera amprenta asupra ei. Am presupus ca fusese casatorita, deoarece mai multi copii se jucau afara. Niste ochelari ii ieseau din sort, semn ca nu era o persoana ignoranta cu sanatatea ei, insa si foarte grijulie cu lucrurile pe care daduse bani. Pe de alta parte, nepotul ei era cat o aschie. Inalt, aproape de doi metri, si slab, mai ca il putea lua vantul. Nu parea genul studios, chiar daca, cu cateva ore mai devreme, ne dovedise contrariul.

      Cu toti ne-am luat cate o placinta, iar in camera nu se mai auzea nici un zgomot, cu exceptia molfaitului tipic pentru Charlie. Dupa ce m-am simtit satul, am rupt tacerea.

      -Ati spus ca stiti niste informati care ne-ar putea ajuta. Cred ca e timpul cuvenit.

      -Da…am auzit doua lucruri, care, pe putin spus, sunt mai mult decat interesante. In primul rand, prietena mea, Helen, e ingrijorata deoarece fiul ei Lawrence nu a mai trecut pea casa de o saptamana buna, iar teama I s-a accentuat deoarece el era cel mai bun prieten al recentului decedat Rudolf. Pe de alta parte, cea mai importanta atractie a micului nostrum sat, mausoleul lui Thomas Burton a fost vandalizat. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca toate evenimentele care au avut loc in zona noastra in ultima vreme se leaga.

       Fruntea lui Charlie se increti.

       -Cred ca vreau totusi sa vizitez acest mausoleu al lui Burton. Daca sunteti amabila, doamna Fogg, as vrea sa ne insotiti acolo.

       -Imi pare rau, dar copiii mei nu au cu cine sa stea, iar, in aceste vremuri, iti e frica sa lasi acasa 3 copii de 7 ani singuri. Gemenii mei au nevoie de protectie.

       -Nu e nicio problema. Am vrut doar sa-mi clarificati unele amanunte cu aceasta localitate. Dar o sa trec pe la dumneavoastra dupa scurta noastra vizita turistica.

       Dupa ce ne-am luat ramas bun, Will ne-a anuntat ca v-om merge pe jos, deoarece drumul pana la mausoleu nu avea mai mult de jumatate de mila.

      Ajunsi acolo, am observant o constructive destul de masiva de granit, daramata pe jumatate. Perimetrul era inconjurat, iar cinci oameni luau notite. Ne-am dat seama rapid ca nu era de la Scotland Yard, deoarece nu aveau cel mai nou echipament, folosind un aparat rudimentar de luare a monstrelor.

      Dupa un scurt dialog intre Will si cel care parea a fi sergentul care ii coordona pe restul, am primit permisiunea de a studia monumental. Tacut Charlie a intrat printre daramaturi, iar eu am stat linistit, deoarece la acea vreme nu ma pre pricepeam la cautat de indicii.

      Un sfert de ora mai tarziu, la fel de posomorat, Charlie a iesit dintre daramaturile care pareau ale unei catacombe, nu a unui loc ce cu cateva zile in urma era un impresionant monument. In momentul in care am pornit spre Charlie, ca sa-l intreb in legatura ci interiorul mormantului, intre daramaturi am vazut o reflective. Am alergat acolo, iar printre daramaturi am gasit…

5.Patru intrebari si o descoperire importanta la arhiva

         -Niciodata nu o sa imi pot explica cum poti dormi atat!mi se adresa Charlie, eu fiind inca nauc de la trezirea brusca.Eu am meditate toata noaptea la cele petrecute acum cateva ore, iar tu dormi bine-dispus, fara nicio grija.

         Atunci mi-am adus aminte ce s-a intamplat in noaptea trecuta. Si numele acela ciudat pe care l-a spus muribundul.Ceva de genul Thomas Burrow sau Burton.

         -Jerry draga, mie imi e foame.Daca vrei, poti veni si tu jos ca sa mancam putin bacon.

         Zece minute mai tarziu, cu burtile aproape pline, ne aflam intr-o birja, in drum spre cladirea politiei. Aceasta era o cladire impunatoare, in stil Gregorian, cu doua etaje. Inauntru, intr-o incapere spatioasa, am facut cunostinta cu inspectorul George Saint-Ane. Avea in jur de cincizeci de ani, insa parul sau nu avea nici un fir alb. Poate acest lucru se datora vopselei.  Mina sa ni-l prezenta ca un om saritor si curios. Fata ii era mohorata.

          -Sunt in orasul asta de 55 de ani si n-am mai auzit de atatea omoruri aici de cand eram un pustan de vreo cincisprezece ani! E imposibil.

          -Fiti pe pace!il linisti Charlie. Suntem aici ca sa ajutam. Insa in primul rand as vrea sa discutam putin…A fost identificat mortul?

          -Da. Era chiar sarmanul Rudolf, fiul lui Janette din Manchester. S-au mutat aici de vreo 10 ani, deoarece viata l-a uras le-a pricinuit numai necazuri. Fiind prieten cu mama sa, aceasta mi-a spus ca in ultima lun a baiatul ei era tot mai inchis si nu mai vorbea cu nimeni.

         -Multumesc. Acum as vrea sa va intreb daca stiti pe cineva cu numele de Thomas Burton prin oras.

         -Nu stiu pe nimeni. Am auzit de cineva cu numele de Tudor Burrow, dar despre Thomas Burton niciodata. Imi pare rau.

         -Stati linistit.Vreau sa va ma pun doar doua intrebari si apoi o sa plec. In aceasta regiune fulgerele sunt foarte des asociate cu furtunile violente?

         -Deseori, insa niciodata nu s-a mai intamplat asa de des…Si ce coincidenta! In noaptea in care au murit primii trei, a fulgerat des, iar azi-noapte, din nou, a fulgerat zdravan.

         -Va sund profund recunoscator. Acum, daca sunteti amabil, as vrea sa ma indrumati spre locul unde se afla arhivele regiunii.

          -Sunt la primarie, intr-o camera prafuita. Will, secundul meu, petrece mult acolo. V-ar putea conduce el acolo deoarece eu am problem cu praful si niste treburi urgente de rezolvat.

          Si, intr-adevar, jumatate de ora mai tarziu ne aflam intr-o camera prafuita. L-am remarcat pe tanarul second datorita inaltimii sale neobisnuite.

         -Daca nu gresesc, si sigur nu gresesc, pe partea dreapta se afla arhivele persoanelo din acesta regine vechi pana la 1600, iar pe dreapta sunt indexate proprietatile, prezenta pe scurt Will arhiva.

          -Daca tot de pricepi asa bine, te rog sa cauti volumele cu litera “B” d e la inceputul anilor 1700. Cred ca a trait pe aici o persoana importanta cu numele de Thomas Burton.

      Will lua un tom invechit, cu paginile frunzarite, si il deschise aproape de sfarsit.

      -A fost lord, numit de regale Iacob al II-lea, iar mormantul sau se afla in Bromshire, la vreo 5 mile de aici.

     -Daca nu ti-e cu suparare, tinere, ne poti duce acolo?inreba Charlie, dandu-si un aer de om trecut de 90 de ani.

     -Pai…acolo locuieste matusa mea. Cred ca o sa avem parte de un pranz pe cinste!

4.O crima la lumina fulgerului

      -Se pare ca nu sunt singura persoana care sufera de insomnia, dragul meu Jerry, souse prietenul meu, care tinea in mana un lampas.

      Atrunci am realizat ca silueta aceea neclara nu era o fantoma sau un asasin venit special pentru mine. Era doar Charlie, care continua dupa cateva momente:

       -Eu m-am ridicat din pat deoarece mi s-a parut ca aud un sunet inabusit. S-au poate doar mi s-a parut.

       Atunci un fulger brazda cerul si…dintr-o data am auzit un sunet ingrozitor. Speriat, am strigat:

       -Haide repede, sa-l alertam pe Paul! Impreuna am coborat scarile, si acolo ne-am intalnit cu Paul, imbracat in camasa de noapte si cu Mary sotia lui, care erau nedumeriti, exact ca si noi.

       -Cred ca suntetul a venit de la servitori. Haideti repede!

       Am alergat vreo 3 minute prin coridoare si pe scari, pana am ajuns intr-o sala mare. Paul lua si el un lampas de pe perete, si toti patru ne-am indreptat spre centrul incaperii. Pe jos se afla un om, inconjurat de o balta de sange, care scoase un horcait, apoi inca unul. Paul impreuna cu mine l-am ridicat si l-am intins pe o masa lunga, din apropiere. Charlie striga:

     -Aduceti repede bandaje si un vas cu apa. Rana e destul de urata, insa nu pare prea adanca!

     Mary fugi, si in rastimpul dintre acel moment si intoarcerea sotiei lui Paul am putut sa observ mai bine fata si imbracamintea ranitului. Era imbracat intr-o toga, iar fata era pe jumatate mutilata. Cu toate acestea am putut sa observ o cicatrice urata, veche, de la urechea stanga pana la barbie. Atunci aparu Mary, care si aprinse lumina.

     -Haide repede.Asa, acum trebuie sa pansam rana de la spate. O voi dezinfecta…

     Atunci ranitul horcai si scuipa sange. Cu toate acestea, am realizat ca incerca sa ne spuna ceva:

     -Thomas…Burton…acolo…

     Si isi dadu duhul.In camera se imprastie un miros intepator.

     -Cutitul cu care a fost intepat era otravit. De aceea rana parea superficiala. Chinurile pentru moribund trebuie ca erau groaznice.Nici nu vreau sa imi imaginez, continua Charlie. Cred ca trebuie sa anuntam politia.

     Atunci am realizat ca la usi apareau deja oameni somnorosi.

     -Wiliam, du-te si cheama-l pe George. Avem din nou de a face cu o crima in locuinta noastra.

     -Eu si cu Jerry o sa mergem la sa stam la un han si voi veni de dimineata la prima ora, ca sa investighez. Acum am nevoie de un loc linistit ca sa meditez

     -Dar putem sa va oferim alte camera, mai retrase…insista Paul.

         Dar prietenul meu deja iesea pe corridor, iar eu am fost nevoit sa-l urmez. Ajuns langa el, l-am intrebat:

        -De ce le respingem ospitalitatea? Ne putem muta in alte camere…

        Charlie ramanea surd la propunerile mele. Imediat am ajuns in camerele nostre.

       -Ne intalnim in 5 minute la usa. Daca nu esti gata plec fara tine!

        Schimbarea de atitudine a prietenului meu ma sperie. Am intrat in camera, am imbracat o pereche de pantaloni si un pardesiu, mi-am luat bocceaua si amiesit din camera, incuind usa dupa mine.

     Jos, la usa, ma astepta prietenul meu. Imi facu un semn discret cu capul si am perceput ca trebuia sa ies din casa.

    -Sa iti explic totul la hanul unde o sa dormim. Acum da-mi cheia de la camera si dute cheama o birja. Eu o s alas cheile in camera de zi. Sper ca Paul o sa le gaseasca.

    La capatul strazii am gasit o trasura si l-am rugat pe birjar sa mearga pana in fata conacului, ca sa il luam pe prietenul meu. In cateva secunde, si Charlie urca, apoi il striga:

    -Te rog sa ne duci la un han apropiat cat mai repede si apropo…a mai trecut vreo birjape strada in noaptea asta?

    -Acum jumatate de ora o birja a stat in fata conacului timp de 10 minute. Din ea au coborat doi oamenii, care s-au intors alergand...

Un nou capitol

3.O resedinta impunatoare

      -Trezeste-te odata, puturosule! Trenul s-a oprit deja de 5 minute!

      Nedumerit, mi-am infasurat paltonul in jurul corpului, mi-am luat geamantanul si am iesit din tren. Cateva momente mai tarziu, cineva fluiera si trenul se puse din nou in miscare.

     -Dragii mei, bine ati venit in umilul nostrum orasel! Pe strada din stanga se afla mai multe birje. Putem sa luam una, continua Paul.

      Dupa 3 minute, eram deja intr-o mini trasura.Gazda ni se adresa din nou:

     -Aici vremea este foarte capricioasa. Sper ca v-ati pus si ceva haine de ploaie.

     -Fiti pe pace, il linisti Charlie. Intotdeauna suntem pregatiti pentru excursiile din frumosul nostrum regat!

     -Oricum, aproape am ajuns. Mary, sotia mea, ne asteapta cu o masa calda!

     Uitandu-ma la ceas, am observant surprins ca era ora 22:30, insa doar atunci incepea sa se insereze.Fenomen scotian, l-ar numi unii. Apoi am vazut conacul, cu toate ca mai erau vreo 2 mile pana acolo. O cladire impunatoare, care sugera stilul Victorian din departare.

     -In sfarsit am ajuns! exclama Paul. Bine ati venit in modesta noastra resedinta!

    -E chiar impunatoare…nu e nevoie sa va minimalizati proprietatile. E o casa enorma!

    Apoi in prag aparu o femeie.

    -Bine ai revenit, Paul. Friptura e gata!

    -Si mie imi pare bine sa te vad, draga. Dar hai sa lasam vorbaria pe mai tarziu si sa intram in casa.

    Dupa ce plati calatoria, gazda noastra intra in cladire, urmat indeaproape de noi.

    -Bine ati venit, domnilor! Ma numesc Mary. Haideti pentru inceput sa va arat camerele dumneavoastra. Doar maine o sa discutam despre obiectul calatoriei voastre in Scotia.

    Aceasta ne conduse la etaj, unde ne arata 2 camere si ne intinse cheile, zambind.

    -Va astept in 20 de minute la masa!

    Camera mea era destul de spatioasa. Pe un perete trona un portret al lui Oliver Cromwell, iar pe celalalt o gravura cu inclinatii saxone. Patul era urias, pentru ca in el puteau incepea cu usurinta 8 persoane cat mine. Dupa ce m-am descotorosit de palton si am imbracat o pereche de pantaloni din tweed si o camasa larga, am inchis usa, apoi am coborat la parter. Nu am observant nici o incapere care sa sugereze ca acolo ar fi pregatita masa, asa ca m-am sprijinit de o coloana si am inceput sa imi invart privirea.

   Holul in care ma aflam era destul de lung. Cam la zece metri in fata mea cotea la stanga. In dreapta mea era 3 usi, iar in stanga un fel de camara. Atat am reusit sa observ, deoarece din spatele unei usi din spate aparu gazda.

   -Imi cer scuze dar am uitat sa va arat unde se afla camera de zi. Haide te rog dupa mine. Sper sa vina si Charles cat mai repede.

   Incaperea in care am intrat era uriasa. In mijloc se afla o masa impunatoare din stejar, care era inconjurata de scaune din mahon. Pe pereti erau pictate imagini cu motive florale. Insa cel mai impunator era un urias arbore genealogic, care prezenta familia Highrose incepand din secolul al XIV-lea. O adevarata opera de arta!

   Atunci aparu si Charllie. Dupa ce ne-am asezat la masa, Paul ne-a servit friptura de porc cu mult talent. Apoi ne-a invitat sa ne servim din salata de fructe de mare si din..

   -…legume inabusite. Nu o sa va spun cum se prepara fiindca aceste legume se pregatesc dupa o reteta a familiei mai batrana chiar decat primul membru din acel arbore genealogic.

   -Ce opera de arta!remarca si prietenul meu! Presupun ca a fost gravata de un pictor celebru.

   -Da..am cumparat acest conac de la o familie tanara, care s-a mutat in Statele Unite, cuprinsi de febra aurului din California. Am refacut casa in totalitate. Insa haideti sa mancam si maine o sa povestim mai multe.

   Pe parcursul cinei noatre intarziate nimeni nu vorbi. Cred ca acest fapt se datora mancarii incredibile. Dupa un sfert de ora, ne indreptam din nou spre camerele noastre. Dupa ce prietenul meu mi-a urat “noapte buna”, am intrat in camera si mi-am schimbat pantalonii, apoi m-am bagat in pat. Am inchis ochii, insa somnul a refuzat sa vina. Dupa cateva minute bune, m-am hotarat sa explorez putin casa, mai mai ma oboseam si puteam sa dorm.

    Am deschis usa, am apropiat-o apoi cu grija ca sa nu scartaie si am inceput sa ma plimb. Pe cand era langa scari am vazut o silueta care se contura in usa lui Charlie….